Mai întâi de toate, ce este de fapt destinul? O forţă, o voinţă supranaturală care decide în mod irevocabil şi fatal ce se va întâmpla cu viaţa omului. Destinul e o formă de existenţă bine definită, care nu acceptă schimbări, decizii şi reforme. Şi totuşi, omul se naşte, se dezvoltă, dar într-un mod poruncit de sus. Oare nu este această predestinare a Divinităţii o lezare de drepturi? Poate că mulţi cred asta, dar nu au destulă îndrăzneală să o spună cu voce tare. De ce? Teamă sau laşitate? Nu e de competenţa nimănui să răspundă. Şi atunci, de ce ne mai dăm silinţa să ne schimbăm modul de viaţă? Pentru că nu avem nicio garanţie că trebuie să credem. Oricine este confuz şi nu ştie ce să creadă. Or, cred în existenţa destinului şi în faptul că nu avem cui îi reproşa soarta noastră. Însă, ea va rămâne incompletă. De aceea, pe tot parcursul vieţii, urmează să o împlinim. E o datorie sau un act de ,,autobinefacere”? O predestinare care vine de sus. Anume ea ne ghidează în viaţă şi ne veghează orice, până şi suflarea.
Dar totuşi, destinul este complet independent faţă de voinţa noastră. Suntem fericiţi. Avem libertatea de a gândi, dar nu şi de a lua decizii fatale pentru noi.

Anunțuri