O nouă zi e un nou început. Un nou început e o nouă viaţă. O viaţă nouă e un nou univers. Sun prinsă…pentru totdeauna între două universuri contradictorii. Nicidecum nu mă pot îndrepta spre unul anume şi să mă îndepărtez de celălalt. Absurditate. Vomă de tot ceea ce mă înconjoară. Nu mă mai mulţumeşte ceea ce fac. Nu îmi place unde sunt. Dar mai e o speranţă…poate că deja pierdută. Mai e o şansă…poate că deja ratată. Sunt rătăcită in propriile gînduri, confuză în acţiuni.Vezi. Totul e inversat şi stă acolo unde nu îi este locul. Şi totuşi, radiez de bucurie şi totodată mă podidesc lacrimele. Aud strigăte de bucurie, ovaţii…bocete. De fapt, am ajuns să fiu sclava raţiunii mele, prizoniera lui Platon, urmaşul lui Aristotel. Şi toate astea pentru…o eventuală viaţă mai bună, o viaţă nouă, mirositoare a prospeţime. Lezată de drepturi, agresată de realitate, în arestul rutinei. Am devenit o adeptă. Dar a cui? A propriului intelect şi…tact. Sunt imobilizată de o putere influentă. Dar nu reuşesc să înţeleg ce mă ţine ,,legată” de trecut. Istoria? Nu. E prea atotcuprinzătoare ca să rămân şi eu întipărită. Nu cred, dar sper, nu cred.

E timpul să decid, dar totuşi nu pot. Mă simt complet impotentă în faţa realităţii, care mă urmăreşte la orice colţ. Cred că aşa mi-a fost sortit…să stau neputincioasă între două părţi, două puteri…în fine, nu trebuie să îmi fie teamă, între două universuri imese. Uneori mi se pare că mă devoră ambele, dar e doar o iluzie. Încerc să trec de abis fără a privi în urmă. E lucru hotărît…captivitatea mea e o predestinare.

Anunțuri