Viaţa e un simplu schimb de materie. Ea se situează între ascensiune şi descensiune. Ne manipulează după placul ei. Ajungem să înţelegem că timpul scurs nu mai poate fi întors. Realizăm că trăim într-o unitate ireversibilă. Existăm ca nişte fiinţe impuse. Suntem sclavii propriului destin. Esenţa morţii o percepem prea devreme, cea a vieţii ne plictiseşte. Ne simţim intimidaţi în lumea în care suntem. Evadăm. Evităm lumina. Întunericul ne ademeneşte treptat, stăpînindu-ne pentru totdeauna. Iar noi stăm. Nicio reacţie. Nicio împotrivire, deşi ne sufocăm.
Ne tensionăm în zadar. Presiune insuportabilă şi…străină. Dinamica psihică îşi scade din viteză. Trăim ca într-o reverie. Tindem să fim eterogeni, însă rămînem mereu aceiaşi. Viaţa ne apare ca o sinteză inaccesibilă. Surmenaţi. Plictisiţi. Obosiţi. Exasperaţi. Dezamăgiţi. Imaginea noastră uzată. Suntem cuprinşi de o placiditate profundă. Suntem într-o continuă căutare. Nu mai sperăm la absolut. Ne mulţumim cu un echilibru spiritual. Ne lipseşte vlaga şi temeritatea. Tocmai în momentul cînd credem totul pierdut, o descoperim. Era lîngă noi. În lumea noastră. În întunericul nostru lăuntric. E atît de aproape, dar nu cutezăm. Orice intervenţie ne este fatală.
Anume acum şi aici. Înţelegem inutilitatea valorilor neabordabile. Sunt în faţa noastră. Am rîvnit atîta timp să le obţinem. Cînd suntem la un pas, renunţăm. De ce? Pentru că odată obţinute, lucrurile îşi pierd din valoare şi autenticitate. Şi totuşi, rămînem flexibili şi manipulaţi de acel colţ de întuneric. Viaţa noastră.

Anunțuri