Ce e viaţa? Un destin sau o întîmplare? O banalitate sau o artă? Viaţa ni se înfăţişează mereu sub diferite forme, purtînd diferite măşti. Suntem mereu confuzi cînd suntem puşi să privim totul cu sînge rece. Emoţiile ne copleşesc. Sentimentele ne cutremură. Astfel, pierdem din demnitatea proprie.
Mereu ne adresăm întrebări care rămîn fără raspunsuri pentru totdeauna. De ce anume eu? De ce acum? De ce aici? Şi totuşi, de ce totul începe cu „de ce”? Vrem explicaţii. Suntem nemulţumiţi de orice. Pretindem că trăim destoinic. Merităm totul, în timp ce ceilalţi – nimic. Sunt simple iluzii persistente în sufletul fiecăruia dintre noi. Orice schimbare sau aşa-numită „variaţie” ne însufleţeşte, ne măreşte pulsul, ne înfierbîntează. Reacţionăm la orice, crezînd că a venit momentul sincerităţii. Brusc, ne decepţionăm. Totul s-a dovedit a fi o simplă întîmplare. Cădem într-o amorţire psihologică apăsătoare. Ne este de teamă de o eventuală dezamăgire. Cum să delimităm soarta de un hazard? Avem senzaţia că totul este pentru noi. Însă în scurt timp, deschidem ochii. Nu doar privim, ci şi vedem. Nu doar ascultăm, ci şi auzim. Percep viaţa într-o altă dimensiune.
Odată ieşiţi din întuneric, indiferenţa se evaporă. Rămînem noi..capabili de a remarca ceva autentic. Dispreţuim aparenţele. Aşteptăm neîncetat. Zărim în beznă o lumină. Simţim de parcă zorii se vor ivi dintr-o clipă în alta. Puterile ne slăbesc. Simţim prezenţa unui gol. Odată cu trecerea timpului, acesta se acomodează mai mult. Ne devine familiar. Anume în momentul în care suntem aproape de fericire, o pierdem. Nu ea ne evită, ci noi fugim de ea. Destinul ni se arată ca un o lumină transparentă, care se apropie cu paşi grăbiţi. Cînd suntem în imediata sa apropiere, ne îndepărtăm involuntar. De ce? Pentru că nu mai rezistăm. Suntem obişnuiţi să privim viaţa sub semnul întîmplării. Oricare detaliu care depăşeşte uniformitatea ne devine străin.
Şi totuşi, viaţa ni se înfăţişează înşelătoare. Ne părăseşte mereu cu un incomensurabil sarcasm, cu un aer de batjocură.

Anunțuri