Cine suntem noi? Banal. Oameni. Cine sunt oamenii? Nimic. Deci, suntem nimic. Noţiunea de fiinţă este o unitate cantitativă, nu şi calitativă. Oricine are statutul de om, deşi nu are închipuire ce este. După mine, importanţa acestei dimensiuni incomesurabile este minoră, dar totuşi…decisivă.
Fiecare dintre noi reprezentăm o bătaie ritmică a inimii, un puls, o raţiune în faţa exploadării. Materie evanescentă. Avalanşă de gînduri. Contraziceri de păreri. Nu există nimic mai echivoc ca existenţa făpturilor vii pe pămînt. Nu avem suflet, deşi suntem însufleţiţi. Universul în care trăim ne aparţine. Noi îl modelăm după imaginaţia proprie. Noi l-am adus in starea în care se află. E ceva nedefinit. Ceva vag. Ceva umilitor de indiscret. Ne amăgim reciproc şi, cel mai grav, pe noi înşine. Ne formăm iluzii, crezînd că suntem independenţi. În acelaşi timp conştientizăm interdependenţa noastră de ceilalţi oameni. Suntem legaţi, comprimaţi, strînşi, prinşi într-un labirint fără ieşire. Suflarea noastră depinde de cea a celui de alături. Totul e format însă nedrept. Nu profităm de tot ceea ce ne este accesibil. Zbaterea într-un astfel de mediu mi se pare uneori ridicolă, ba chiar inutilă. Ceea ce trăim este o predare în faţa durerii, o istovire a vieţii.
Tot ceea ce ni se înfăţişează ca adevăr sunt imagini unite, confuzie vizuală. Cu timpul suferim o acutizare, dar rezistăm. Viaţa ne stoarce. Mulţimea ne oboseşte. Ne arătăm epataţi de sistemele vitaliste,pragmatiste, dar iraţionaliste. Suntem sceptici în faţa durerii noastre spirituale. Chiar dacă e insuportabilă, ne provoacă sufocarea şi tensiunea, o acceptăm, o suportăm. Cu timpul ajungem să o tolerăm. De ce? Nu avem altă alternativă. Suntem o unitate într-o imensitate. Eu sunt ei. Ei sunt eu.

Anunțuri