Cine suntem noi? Mici fiinţe favorizate mereu prin faptul că trăim. Nişte simple jucării ce distrează o lume. Suntem cei ce acceptă orice. Tolerăm inechitatea. Condamnăm diversitatea. Tot ce nu se încadrează în limitele idealului personal este anormal. De ce? Doar pentru că noi vedem lumea atfel.
Zi de zi încălcăm drepturile semenilor noştri. Zi de zi suntem lezaţi şi noi de ele. Acesta este echilibrul crud al vieţii. Un echilibru bolnav într-o societate bolnavă. În pofida faptului că ne sufocăm, nu interprindem nimic. Doar spunem, neîncercînd să schimbăm ceva. Viaţa este o manieră de cunoaştere, un instrument al detectării subtilităţilor umane. Ea ne impune josnicii, însă cu un scop respectabil. Graţie ei, avem posibilitatea de a percepe lucrurile în plan comparativ. Suntem aşa cum ne vor alţii. Nu ţinem cont de opinia personală. Neglijăm propriile sentimente. Astfel contribuim la instalarea indirectă a unei hegemonii, care ne chinuie mereu. Avem tendinţa de a ne schimba raţiunea şi valorile spirituale în detrimentul nostru, doar pentru că aşa vor ei.
Trecem peste lucruri în goană, sărim peste ceea ce se petrece în jur, nu observăm nimic în tot ce are o valoare incontestabilă. Am pierdut facultatea de a recepţiona informaţia şi de a o selecta pe cea bună. Consecinţa acestei indiferenţe, acestui mod de viaţă material, nu este altceva decît faptul că nu mai conştientizăm. Nu mai ştiu. Doar eu văd lucrurile altfel? Simt farmecul nostalgic al vieţii. Sunt mereu în căutarea absolutului, a ceva nou şi inedit. Fiecare răscolire a memoriei se soldează cu o descoperire. De fapt, o amintire. Respir cu ea. Iubesc cu ea. Mă alimentez cu ea. Trăiesc cu ea.
Poate că existenţa mea pare altora banală, dar mă simt independentă. Sunt liberă în gîndire. Toţi mă vor ca ei, dar eu fac alegerea. Accept să rămân cea de acum cîţiva ani, cea de acum, cea de totdeauna.

Anunțuri