Ne naştem. Învăţăm. Acceptăm. Tolerăm. Visăm. Ne adaptăm şi în fine…ne autodistrugem.
Dacă obţinem un vis, îi vrem şi materializarea. Odată satisfăcuţi de produs, avem tupeul de a cere infinitul. Oricine rămâne uneori prins între spirit şi materie, realitate şi fantezie, raţionament şi absurditate. Viaţa este un fenomen fizic care abordează un model mecanic, dar totuşi îşi permite să comită erori. Participăm la o dezlegare de tăcere, la evadarea din aşa-numitul „contingent”, la recrearea propriei fiinţe. În speranţa uitării trecutului, căutăm calea de acces spre lumea superioară, cea prezentă în subconştientul nostru. Avem mereu tendinţa de a opri timpul, de a imortaliza momentele, de a conserva amintirile. Fluxul continuu al vieţii este cel care ne derutează, ne împiedică, ne deşteaptă din aspiraţii.
Zi de zi suntem forţaţi să ne descoperim zonele obscure ale sufletului. Întuneric. Confuzie. Rătăcire. Rămânem prinşi între doi poli diametrali opuşi. Lumea ne e vis şi visul ne e lume. Viaţa se manifestă ca o briză, conferindu-ne sentimentul libertăţii, dar modelându-ne ad libitum. Strategia ei este una sigură, perpetuând spionii ei.

Anunțuri