Romanul „Himere” de Romain Gary mi-a căzut aproape întâmplător în mâini, în urma unui schimb de carte. Ca de obicei, înainte de a purcede la procesul de lectură propriu-zis, m-am informat puţin despre autor şi scrierea romanului. Studiind biografia scriitorului, mi-am adus aminte de cea a lui Antoine de Saint-Exupery, descoperind că există o serie de asemănări între autori: ambii francezi, ambii scriitori, ambii aviatori, ambii au trăit în secolul XX. Poate faptul că s-a născut în anul declanşării primului război mondial l-a făcut pe Roman Kacew (numele real) o fire ambiţioasă, care a reuşit să se manifeste şi în calitate de diplomat, regizor, cineast. Pot spune cu certitudine că etnia sa, cea de evreu, l-a inspirat în scrierea acestui roman, în care este iminent faptul că personajul principal (Ludovic) îi apăra pe evrei. Pe parcursul vieţii, opera sa a fost considerată de critici mediocră doar pentru faptul că era protejatul lui Charles de Gaule, devenind ulterior voluntar în cel de-al Doilea Război Mondial.
Romanul „Himere” are ca subiect dragostea unui tânăr pe nume Ludo, care este nevoit să îşi stabilească prioritatea: să lupte împotriva nemţilor sau să se dedice iubirii imposibile pentru poloneza Lila, de care îl desparte categoria socială, distanţa şi izbucnirea războiului. „Harul binecuvântat şi totodată blestemat” de a avea o memorie excepţională îi stimulează dorinţa de a trăi, acceptând o altă dimensiune, cea a imaginaţiei. Inclinaţia prematură spre fantezie se explică prin faptul că unchiul său confecţiona zmeie care înfăţişau chipuri: Charles de Gaule, Horowitz, Rubinstein etc, ceea ce l-a făcut pe băiat nebun în ochii lumii. Suferinţa şi demnitatea îl trec pe Ludo prin chinuri grele, sacrificii, care îl fac într-un final fericit.
Fragmente semnificative:
„Destinul joacă uneori cu ochii închişi”
„Când revenea conştiinţa, simţeam cum inima-mi reintra uşor în port cu toată liniştea marilor voliere după ani de absenţă”
„Iubea cu pasiune omenirea întreagă, dar în fond nu avea pe nimeni. Credea în nenorocire pentru că era sigur. Speranţa are nevoie să existe două persoane. Toate legile numerelor mari încep cu această certitudine”
„Dragostea este oarbă, dar cecitatea poate fi o modalitate de a vedea”
„Drepturile omului sunt ca trandafirii. Miros frumos şi atât.”
„Dragostea are geniu şi are darul de a înghiţi tot. În ce te priveşte, ai crezut că trăieşti din memorie, dar ai trăit mai ales din imaginaţie”
„Nimic ce nu este mai întâi o operă de imaginaţie nu merită chinul de a fi trăit, căci altfel marea nu ar mai fi decât apă sărată…”
„Nu venisem pentru a vorbi, ci pentru a-mi regăsi calmul; perechea aceasta care nu se părăsise niciodată mă liniştea prin permanenţa sa; aveam nevoie de durata aceea, de bătrâneţea aceea în doi, de promisiunea aceea”
„Timpul mort dura, se strecura în mine, mă invada cu totul”
„-M-ai părăsit intactă. Credeam că m-am pierdut şi acum am impresia că nu este adevărat şi că am fost tot timpul acesta-trei ani şi jumătate!-aici, la tine, teafără şi nevătămată. Păstrează-mă astfel, Ludo. Am nevoie de asta. Mai lasă-mi puţin timp. Am nevoie să mă refac”
„Fericirea avea o prezenţă aproape audibilă, ca şi cum auzul, rupând-o cu superficialităţile sonore, pătrundea în sfârşit în profunzimile tăcerii, ascunse până atunci în singurătate. Clipele noastre de somn aveau căldura aceea în care nu ştii ce este reverie şi ce este trup, ce este cuib şi ce este aripi. Încă mai simt pe pieptul meu profilul său, a cărui amprentă este fără îndoială invizibilă, dar pe care degetele mele o regăsesc cu fidelitate în orele grele ale acelei neînţelegeri fizice care n-are decât un singur scop”

Anunțuri