Romanul „Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafon a fost procurat prin aprilie la un salon de carte din Chişinău. Văzusem pe un blog mai multe cărţi recomandate, dar anume aceasta, prin titlul deloc ordinar, m-a şi atras. O altă confirmare că romanul trebuie cumpărat a fost faptul că a fost tradus în 50 de ţări, ceea ce m-a făcut şi mai curioasă. Desemnarea cărţii cu prestigiosul „Prix du Meilleur Livre Etranger” şi-a pronunţat verdictul şi romanul a ajuns în biblioteca mea.
„Umbra vântului” este un metaroman (astfel mi-a adus aminte de „Ora 25” de Constantin Virgil Gheorghiu) care se împleteşte în două fire narative. De asemenea, se fac numeroase retrospecţii în viaţa lui Julian Carax (autorul „romanului primar”). Această lectură este una pur şi simplu hipnotizantă, care îţi consumă timpul, neacceptând să fie amânată nicicând. În roman este ilustrată puterea unei cărţi care reuşeşte să modeleze oameni, să dea lumea peste cap, să modifice destine. Daniel Sempere, unul din protagoniştii romanului, este fiul unui proprietar al unui anticariat din Barcelona. Acesta este ghidat întreaga viaţă de misteriosul roman „Umbra vântului” care îl absoarbe, făcându-l să descopere tainele cărţii. Întreaga operă se construieşte pe principiul eroului – „Cărţile sunt oglinzi : vezi în ele numai ceea ce ai deja în tine”, devenind un truism. Deşi descrie evenimente şi locuri existente în realitate, în „Umbra vântului” nu a fost depistată nicio greşeală factologică (Războiul Civil din Spania, străzile oraşului Barcelona etc).
Dacă aş fi întrebată din ce gen face parte romanul, aş avea de enumerat genul poliţist, crimă, dragoste, istoric, fantastic, dramatic şi desigur cel calificat de Stephen King – „gotic”.
Fragmentele preferate:
„Absenţa mamei continua să fie pentru mine un miraj, o linişte strigătoare pe care încă nu mă deprinsesem s-o fac să tacă prin cuvinte”
„Unul dintre trucurile copilăriei e că nu-i nevoie să înţelegi un lucru ca să-l simţi. Când raţiunea devine capabilă să înţeleagă cele întâmplate, rănile din inimă sunt deja prea adânci”
„Să urăşti cu adevărat e un talent pe care îl deprinzi cu anii”
„Se vedea moartea pretutindeni, în frunzele învolburate de vânt, în păsările căzute în cuiburi, în bătrâni şi în ploaie, care lua totul cu ea”
„Există temniţe mai grele decât cuvintele”
„Oamenii ne sânt luaţi pentru că nu ne-au aparţinut niciodată”
„Uneori credem că oamenii sânt nişte bilete de loterie, că există ca să transforme în realitate iluziile noastre absurde”
„Vinul îl preschimbă pe înţelept într-un prost, iar pe prost într-un înţelept”
„Amintirile sânt mai rele decât gloanţele”
„Lucrurile întâmplătoare sânt cicatrice ale destinului”
„Oamenii sânt marionetele propriului lor inconştient”
„Avea o rochie de culoarea fildeşului şi ducea universul întreg în privire”

Anunțuri