De fapt, înainte de a citi cea mai importantă operă a lui Umberto Eco („Numele trandafirului”), am început cu romanul „Insula din ziua de ieri”, care m-a ademenit prin titlul său, aparent neînţeles, şi coperta care ilustrează o hartă mai puţin obişnuită. Odată ce am purces la lectură, am pătruns în altă dimensiune, descoperind un „alter ego”. Ştiind de faptul că autorul este semiotician, am luat diverse notiţe cu privire la simboluri, care şi-au găsit explicaţia odată cu încheierea lecturii, care nu a durat mai mult de 3 zile. Odată cu terminarea romanului, am avut un sentiment de mândrie că Umberto Eco îmi este contemporan şi că am fost şi eu în ţara sa de origine.
Cartea debutează cu naufragiul vasului Daphne şi supravieţuirea unui singur om – Roberto della Griva, care duce lipsuri enorme. „Insula din ziua de ieri” este un roman realizat pe baza a numeroase retrospecţii (amintirile tânărului din război) şi introspecţii (sentimentele de moment şi temerile de a ieşi din camera sa). Acţiunea are loc în mijlocul Oceanului Pacific, în secolul al XVII-lea. O trăsătură care certifică faptul că cartea este una tipic postmodernă este faptul că personajele sunt dubioase, existenţa lor fiind incertă. Romanul se înscrie în genul istoric, dragoste, relaţii sociale şi desigur psihologic. Singurătatea lui Roberto îi provoacă halucinaţii, începând să creadă în existenţa unui „Intrus” pe vas, cea a „fratelui său geamăn Ferrante”. Acest „alter ego” este virtual, dar îi serveşte în calitate de scuză pentru eşecurile sale de a se salva. Descoperirea pe vas a preotului Caspar îi dă o speranţa, care se spulberă odată cu încercarea nereuşită a prietenului său de a ajunge la mal cu ajutorul unui clopot. Logica unor evenimente din carte este pur şi simplu de necrezut, provocându-te la lungi meditaţii asupra unor probleme care îşi găsesc rezolvarea doar în limita „insulei din ziua de ieri”, care este, de fapt, conştiinţa fiecăruia. Roberto este întruchiparea oricărui om în căutarea fericirii, doar că toţi au percepţii diferite. Deznodământul este unul incert, dar foarte sugestiv, solicitând o reevaluare a destinului.
Pasaje sugestive:
„Absenţa este pentru iubire ca vântul pentru foc : pe cel mic îl stinge, pe cel mare îl învăpăiază”
„Orbit de privirea-ţi, sunt orb pentru că nu mă vezi, mut pentru că nu-mi vorbeşti şi fără memorie pentru că nu mă ai în minte”
„Iubirea arată o armonie între două făpturi care era deja ursită de la începutul timpurilor”
„Plăcerile iubirii sunt nişte rele pe care le râvnim, în care coincid dulceaţa şi martiriul, iar iubirea e îmbolnăvire de bună voie, paradis infernal şi infern ceresc”

Anunțuri