daddyAm deschis ochii. Era chemarea vieţii. Am ieşit cu paşi greoi din somnu-mi infectat de coşmaruri. Se făcea că copilăria mi-a fost spulberată şi am rămas într-o atmosferă intimă cu maturitatea, care venea prea timpuriu. Simţeam cum sufletul, altădată liber de a simţi, se încătuşa în frânturi de prejudecăţi. Pretutindeni guverna pedantismul. Căutam cu disperare să înfrâng simţurile-mi brusc amorţite, dar lumina dimineţii mă orbea. Îmi ucidea continuu visul. Alergam din instinct, neamaiavând nicio câtime de speranţă. Vroiam să evadez din acea lume artificială, creată într-adins ca să mă distrugă. Îmi doream cu fiecare rană deschisă să îmi ajung idealul. Nu vroiam nicidecum să îi încetinesc cursul alert, ci să găsesc motivaţia de a-l întrece. Atunci când bătaia tragică a secundelor îmi şoptea fatalitatea copilăriei, sărutul pe frunte al tatălui a fost eliberarea mea de anticiparea prematură a posteriorităţii. Astfel, simplul gest de plecare, devenit indispensabil la „ordinea zilei”, mi-a spulberat teama şi mi-a redat visul intact.

Anunțuri