run away-Să plecăm de aici!
-Unde?
-Oriunde!
-Şi la ce bun?
-Să ieşim de aici!
-Păi ce, până acum ai stat mereu închisă aici?
-Evadările erau prea scurte.
-Şi acum nu va fi la fel?
-Acum vom ieşi altfel.
-Şi cum e acel “altfel”?
-Încă nu ştiu.
-Atunci de ce insişti să mergem?
-Pentru că vreau altceva.
-Şi dacă acel “altceva” e acelaşi cu acesta de acum?
-Mergem mai departe.
-Dar ce vom face atunci când va trebui să ne întoarcem?
-Vom merge înainte.
-Tu mai crezi că pământul e rotund?
-Nu ştiu.
-Dar totuşi, va veni şi timpul când va fi absolut necesar să revenim. Şi atunci, ce facem dacă uităm drumul înapoi?
-Rămânem rătăciţi şi mergem mai departe.
-Până unde?
-Până acolo unde nu vom mai fi aici şi nu va mai fi la fel.
-Eşti sigură că vom ajunge unde vrei tu?
-Nu ştiu.
-Atunci, de ce vrei să pornim aşa, cu ochii închişi?
-Ca să îi deschidem acolo.
-Dar va fi prea târziu să ne întoarcem.
-Tocmai de asta.
-Şi nu îţi este frică să descoperi altceva?
-Asta şi vreau.
-Eşti nebună.
-Dacă nu vrei să mergi cu mine, stai aici.
-Aş vrea să stau, dar mă învăluie Necunoscutul.
-Cum vrei. Eu plec.
-Şi pentru cât timp?
-Pentru totdeauna.
-Chiar nu ne mai întoarcem niciodată?
-Niciodată.
-Şi eu voi închide ochii.
-De ce?
-Îmi este frică să mă văd dusă de tine.
(Erau cele două forţe, aparent împrăştiate, dar în realitate, atât de apropiate. Erau raţiunea şi simţirea, logodite pentru totdeauna. Erau cu bagajele pregătite, gata să plece în luna de miere. )

Anunțuri