latrand la lunaDintotdeauna ceea ce ne este oarecum impus nu prea ne place. Aşa a fost şi cazul romanului “Singur în faţa dragostei ” de Aureliu Busuioc. Invocând faptul că nu îmi plac descrierile despre viaţa la ţară, eu am calificat această carte drept una care nu face parte din preferinţele mele. Totuşi, mai târziu, am citit şi opera “Şi a fost noapte…” de acelaşi autor. Descriind dragostea unui ofiţer german şi a unei fete bulgăroaice, în contextual celui de-al doilea război mondial, aceasta mi-a plăcut mult mai mult, dar era prea mică pentru a îngloba şi alte aspect ale subiectului.
Auzisem deseori discutându-se despre romanul “Lătrând la lună”, dar tot amânam lecturarea lui. Într-o zi, neavând dispoziţie, am hotărât să merg la o librărie să îmi iau o carte. Tocmai “Lătrând la lună” a fost cea care mi-a picat în mână.
Cel mai neobişnuit lucru în acest roman este faptul că naratorul-personaj este un câine gânditor, un şoricar pe nume Enrique. Cartea poate fi calificată drept un jurnal al patrupedului, care reflectează asupra moravurilor umane şi asupra dinastiei câinilor, îşi descrie propria dramă şi analizează reacţiile zilnice şi deprinderile oamenilor. Întreaga carte este o filosofie a destinului surprinzător al unui necuvântător, având capacitatea de a te sensibiliza profund. La sfârşitul fiecărui capitol, stăpânul lui Enrique comentează confesiunile câinelui, încercând deseori să îşi justifice acţiunile şi să îşi exprime regretul că l-a înţeles pe şoricar mult prea târziu. După lecturarea operei, am resimţit mândria că literatura din Basarabia îl are pe Aureliu Busuioc. Totodată, consider că acest roman este unul care merită să fie în lista de lecturi al fiecărui tânăr care vrea să consume beletristică de calitate.

Fraza preferată: “Ţara asta s-a deprins de mult să-şi iubească progeniturile postum” (confirmarea faptului că am descoperit o carte pe placul meu după ce Aureliu Busuioc a plecat de printre noi)

Anunțuri