quiet-Mi s-a cam făcut sete de linişte.
-Eu nu desluşesc niciun sunet. Nimic. Oare mi-am pierdut auzul?
-Nu e vorba de auz. Nu e nevoie decât să simţi.
-Şi totuşi, e ca într-un cavou. Nu se aude nimic. Nici nu simt nimic.
-Eu simt. O strigare. Sau o chemare.
-De unde vine?
-Nu mai pricep de unde. Or, timpanele mi se vor sparge în curând şi atunci mă voi cufunda în linişte.
-În curând?
-Nu ştiu când, dar simt că e aproape şi ireversibil.
-Nimic nu e absolutamente ireversibil.
-Ba da. Liniştea în aşteptarea căreia sunt e ireversibilă. Ea e pentru totdeauna.
-Şi totuşi, ce auzi? Sau simţi? De unde?
-Mă aud pe mine însămi şi, mai mult decât atât, îmi aud ecoul.
-Şi atunci,de ce tinzi să pătrunzi în linişte? Te vei autodistruge!
-Aşa mi-e legea: să acţionez în concordanţă cu sentimentele, în pofida oricăror urmări.
-Revoltă-te şi începe a gândi!
-Eu doar mă supun, căci sunt sclava afectului.

Anunțuri