111Deja câteva decenii vieţuiseră împreună, or tot îl simţea străin. Îl purta pretutindeni cu sine. Spera să îi răsară în curând simţul apartenenţei, dar acesta întârzia să vină. Deşi lipit iremediabil de el, de mult timp îl părăsise. Chiar nu se mai identifica cu nicio particulă din corpu-i diform. Credea că îi vor trebui câteva luni să îl posede nu doar la propriu. Trecuseră 3 ani. 3 ani în depărtări. 3 ani de (vi)aţă ruptă, frământată în antinomii existenţiale. Tocmai atunci când i se părea că îşi încheagă fărâmele de trăiri fericite, acestea îi lunecau subtil în umbrele destinului. Aceşti 3 ani au bătut 3 cuie, dar mai e timp…pentru al patrulea.

Anunțuri