Category: School


Orfană…de dirigintă

Gata. A început. Trei luni de vară au zburat cu o viteză cosmică si ne-am pomenit aici…la şcoală. Din nou m-am trezit în banca întîi…cu acelaşi coleg de bancă. Poate că e cum a fost pînă acum, însă totul s-a schimbat. Nu mai e la fel ca înainte.
Nu reuşesc să înţeleg, dacă schimbările sunt spre bine sau spre rău. Un nou început, o nouă treaptă, un nou an şi…cel mai grav, o nouă dirigintă…Abia acum, după 5 ani, am înţeles cine este de fapt o dirigintă. Nu e un simplu profesor, nu e un jandarm, nu un simplu prieten. E ceva mai mult…o Mamă. Cred că relaţiile noastre în gimnaziu nu sunt o banală deprindere, ci…ceva ce nu poate fi definit. Poate un ataşament, un dor, o necesitate. Sunt o laşă. Nu am spus niciodată asta. Acest sentiment e chiar iubirea faţă de profesor, de fapt dirigintă.
La unu septembrie, m-am simţit orfană de dirigintă. Tot mai vreau să intru în sala mea de clasă, dar…raţiunea mă opreşte. Anume acum înţeleg ce înseamnă o îmbrăţişare sinceră şi aşteptată…cred că e ceva indispensabil atunci cînd eşti în aşa stare. Nu ştiu ce va urma. Există o gelozie pentru cei, care o au dirigintă. Îmi trec multe gînduri zi de zi. Încerc să schimb ceva. Aş da timpul înapoi. Visez să încep totul de la început. Poate că aş preţui mai mult ceea ce am pierdut, dar poate mi-aş pierde memoria şi aş fi la fel.
Mult se vorbeşte despre „maşina timpului”. Doar un gînd îmi vine: „De-ar exista!”. Or, mă trezesc într-o altă lume. Într-una prea firească. Cea reală. Îmi apare în faţă. Încerc să o evit, dar ea mă urmăreşte pretutindeni. A trecut toate graniţele. E în subconştient. Acum mai am o dorinţă. Existenţa unui antidot…împotriva realităţii, care mă epuizează, mă plictiseşte, mă torturează. Mă aflu într-un labirint fără ieşire. Alerg disperată. Şi iarăşi a început. M-am trezit la şcoală, înfruntînd cruzimea realităţii. Gata.

Scoala nu e o corvoada, nu e o simpla deprindere. Ea e mai mult. Timp de 12 ani, Ea este tot. Scoala sunt eu, esti tu, sunt profesorii, parintii si tot ceea ce ne inconjoara. Ea vibreaza neincetat in singele nostru. Ea nu este obligata sa te invete, ci sa iti dea o sansa de a invata. Anume aici iti formezi deprinderea de a-ti apara demnitatea si de a te manifesta cum stii mai bine. Scoala – o oportunitate irepetabila, o noua treapta spre ,,lumea mare”.
S-au scurs 9 ani de scoala. Parca mai ieri paseam cu nerabdare,dar si cu nesiguranta pragul ei, neputind anticipa ce va urma. Nu regret nimic, pentru ca am avut parte de momente memorabile, dar…ajung la ideea ca noi trecem prea repede prin liceu, incit peste citiva ani vin alti elevi…la fel ca noi. Scoala ne uita, dar istoria nu se sterge.

Si totusi…care este rolul ei? Ea ne instruieste, ne ajuta, ne ghideaza, ne sustine…ne face cunoscuta viata si cursul ei, ne invata cum sa actionam strategic si eficient pe campul ei de lupta. Pe linga toate acestea, ramine ceva important nementionat – prietenia. Anume in acest mediu se leaga prietenii pe viata. Zilele de scoala au fost si ramin a fi cele mai fericite din toata existenta umana. Odata ce cunosti o persoana de 9 ani, nolens volens o iubesti.
Uite ca au mai ramas 3 ani si fiecare va merge pe propria cale. Suna cam apocaliptic pentru mine. Nu imi imaginez viata cu alti oameni decit acestia care ma inconjoara acum. Ii am mereu alaturi si asta ma face mai sigura pe sine. Anume datorita lor, colegilor si profesorilor, iubesc scoala. Multumesc pentru ca existati si imi faceti viata mai diversa. Odata ce ai ajuns sus, iti este rusine sa cobori, stiind de unde ai pornit si cit ai muncit. De aceea, noile scopuri atinse sunt noi inceputuri.